Friday, November 13, 2009

BIO

Rodica Ojog-Braşoveanu (n. 28 august 1939, Bucureşti, d. 2 septembrie 2002) a fost o scriitoare de romane poliţiste din România.

S-a născut în Bucureşti; tatăl ei a fost avocat. A urmat primele clase la şcoala „Maison de Français” şi a continuat studiile la liceul „Domniţa Ileana” (azi „Eminescu”). În 1955 a început cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti, dar a fost exmatriculată în 1956 din motive politice. După un an de muncă necalificată la fabrica de medicamente „Galenica” a reluat studiile de drept la Iaşi. După terminarea studiilor de drept a început să profeseze avocatura.

În 1969 a debutat cu un scenariu la televiziune, iar primul roman poliţist, Moartea semnează indescifrabil, l-a scris la insistenţa soţului ei, actorul Cosma Braşoveanu, şi l-a publicat în 1971 la editura „Albatros”, colecţia „Aventura”. În urma succesului publicistic a renunţat la avocatură, după şapte ani de practică, şi s-a dedicat scrisului. Până în 1999, după propriile declaraţii, a publicat 35 de romane, în majoritate poliţiste, dar şi câteva istorice şi unul ştiinţifico-fantastic.

A fost, incontestabil, marea doamna a policer-ului romanesc, dar, la o atentă şi savuroasă recitire a operei sale constatăm reale calităţi de scriitoare psihologică. Primul televizor si l-a cumparat in 1990, pentru a putea urmari evenimentele din Piata Universitatii. Pana atunci nici nu a vrut sa auda de un asemenea aparat considerand ca " Televizorul omoara conversatia".

Din punct de vedere stilistic, romanele din seria istorica sunt absolut unice, limbajul folosit coborand direct din autentice cronici. De remarcat dozarea de mare fineţe a arhaismelor, astfel încât lectura ofera delicii intelectuale autentice.